Sa radem cu Selgros

Ajung la Selgros, in plina agitatie de provocata de complexa operatiune a exterminarii porcului. Aveam nevoie de sare. Sare grunjoasa pe care n-o gasisem in alte trei magazine de cartier, fapt ce m-a  facut sa decid sa economisesc timpul de umblat aiurea si sa ma duc intr-un loc unde sigur gasesc.

Insfac de pe raft un sac de sare si-o pornesc val-vartej catre casa de marcat. Lume relativ putina, deci n-am timp sa apuc a ma enerva, ca am si ajuns. In fata mea doi domni cu o cucta. Pe ambalajul acesteia, CARDUL SELGROS. Uppsss! Imi amintesc ca nu am card. Ajung la casa si fac pe niznai-ul zambind. Tipa imi cere cardul,  eu zic “n-am…dar imprumut de la domnul din spate”. Tipa sare ca arsa “NU SE POATE!” Eu “Cum sa nu se poata?!” Zice “n-am voie sa va servesc daca nu e cardul dumneavoastra”  Zic “ok, inchideti ochii 10 secunde” Zice “nu domnu’, nu pot si gata!!!” Ma-ntorc catre domnul serviabil din spatele meu si-l intreb “nu-mi cumparati va rog punga asta de sare?  v-o platesc dumneavoastra ca astia de la Selgros s-au tampit de tot, se pare” . Domnul ia punga si o pune in cos, casierita se pregateste sa guitze dar subit isi da seama ca n-are niciun motiv. Trecem de casa si ne crucim in trei: eu, domnul si sotia domnului. Ii multumesc si o iau la picior.

Ajung la iesire unde se naspusteste la mine o tovarase controlor cu o stampila in mana. Imi dau seama ca n-am factura. Zic “pai n-am factura, ca am luat pe legitimatia unui domn”. Zice “AAAA, PAI ASTA E GRAV” Zic “cum adica?”. Tipa imi arunca o privire plina de reprosuri si zice “pai stiti ca n-aveti voie, sigur v-a spus casiera!” Imi dau seama ca o continuare a discutiei va duce la pomenirea de mame, bunici si cruci, fapt pentru care il astept pe domnul cu factura. Il rog sa mi-o dea o secunda ca sa i-o arat controloarei de trafic, moment in care individa incepe sa strige, de se-ntoarce jumate de magazin spre noi :”DOMNU PETREEE!!  DOMNU PETREEEE! HAIDETI C-AVEM AICI UN DOMN CARE A CUMPARAT PE FACTURA LA ALT DOMN”. Domnu Petreeeeeee, un tip gras cu costum si badge regulamentar, se napusteste ca un vultur asupra mea. Ma pufneste rasul, las punga cu sare in cosul domnului cu legitimatia si zic “nu-i a mea!  eu n-am nicio sare!”. Domnu Petreeeeee si controloarea de trafic au subit privirea unui copil caruia i-ai furat jucaria de sub pomul de Craciun. Apoi pleaca dezamagiti.

Iesim pe poarta, ma-ntorc si le strig si eu “Sonatilor, nu mai calc la voi in magazin veci pururi! “

Despre morti numai de bine, dar…

Intr-unul din ultimele interviuri acordate inainte sa fie rapus de boala, poetul Adrian Paunescu declara “voi ramane acelasi roman loial si in mizerie” si “imi caut de lucru, sunt disperat”. Acum aflam ca a lasat o mostenire estimata la 3.700.000 de euro, cuprinzand o casa imensa in Bucuresti si 5 vile raspandite prin tara. Un om cu 5 vile nu e disperat.

Dar contextul in care i-au fost luate declaratiile, cel al miscorarii pensiei speciale de la 5000 de lei la sub 2000 de lei, ne spune altceva. Ne spune ca oricare din cei multi ce au beneficiat de pensii speciale, dupa venituri extrem de generoase in timpul vietii, si asta, considerand ca sunt la varsta pensiei, adesea nedobandite pe baza muncii sau valorii lor ci in urma accederii pe scara ierarhica a Partidului Comunist la pozitii de conducere, au la momentul de fata averi colosale nedeclarate si greu de identificat, aproape imposibil de evaluat, ascunse sub o sumedenie de masti. Si daca e asa, a poza disperarea cand zeci de mii de oameni traiesc intr-adevar in conditii extreme, e aberant si penibil.

 

 

Razboaiele moderne si motivatiile lor (foarte serios)

Ma uit la colegul meu cum joaca plin de verva Warcraft. On-line, biensur. El e un tip linistit indeobste, dar asta nu-l opreste sa se agite si enerveze in momentale in care ia bataie si aliatii lui nu-l ajuta.

Imi imaginez cum un gras pletos, proprietar de Harley ca unic si nepretuit bun in viata, incepe un joc nou. Isi aseaza berea tacticos langa mouse, tigara o reazama cu greu de scrumiera plina pana la refuz, si incepe. Jocul nu merge prea bine, inamicul stapaneste mult mai bine tehnicile si spell-urile perosnajului. Inamicul este, la 8734 de km departare, Eliza, o fetita de 7 ani si trei luni, pe care o cheama mama ei la masa. Grasu’ se enerveaza si-l trec toate naduselile. Navasta-sa il trimite sa dea zapada si omul nostru o baga-n aia mamii ei. Fetita e incantata, si, tacticoasa, trage in el ca-n hotii de cai. Asta izbeste scrumiera de perete. Copchilu de-un an si 2 luni incepe sa planga disperat in camera vecina. Mama Elizei o mai invita odata la masa iar ea ii raspunde rugatoare ca termina in 2-3 minute. Pletosu trage cu toate armele, da’ banda de health e pe sfarsite. Eliza zambeste gandind “n-ai nicio sansa, micul meu gandacel”. Mouse-ul zboara de perete si se sfarama. Totul e sfarsit. Pletosul isi ridica cele 128 de kile de pe scaun, ii fute-o palma de-o lasa lata pe nevasta insistenta, tranteste usa si pleaca in centru sa-si stinga amaru la o bere cu baietii. Pe drum calca doua pisici si injura un batranel care e pe punctul sa dea ortu popii de indignare. Eliza isi aseaza perna pe scaun si se instaleaza confortabil in fata supicii de taitei. Grasu ajunge la birt si se-ntalneste cu doi tovarasi, nervosi si ei la culme pe mama de bataie pe care tocmai o luase boxerul favorit . Suie toti trei pe motoare si merg pana-n vecini sa se cafteasca cu rivalii. Rezulta 3 spitalizati, 4 raniti usor si-un bar devastat complet. Plus amenzi cumulate de 3700 de dolari. Eliza termina supa, ia ursuletul si urca inapoi in camera. Are timp de inca un joc inainte de teme. “Ia sa vedem…pe sadam666 l-am batut, pe oasmabinladen l-am batut….aaaaa…uite unul nou…ok…sa te vedem ahmadinejad2010!!!”.

Iar de fotbal, iar cu nervi

Urasc presa sportiva din Bucuresti. Cand citesti titluri de tipul “haideti sa umplem stadionul[stelei] la meciul cu craiova” sau “gazeta iti explica de ce golul lui dinamo a fost corect” traiesti cu acuta senzatie ca citesti presa dintr-o tara straina. Titlurile, date de editorii din Bucuresti pe materialele realizate din local, incita la ura intre suporterii echipelor doar pe considerente de crestere a audientei (Muresan-CFR declara “sper sa castigam si anul acesta campionatul” si un no-name ziarist de carton din Bucuresti da titlul “Muresan:campionatul va fi si anul acesta al nostru!”). Evident, articolul are 89 de comentarii din care 60% sunt injuraturi intre suporteri. Nicio legatura efectiva cu fotbalul sau cu sportul.

Comentatorii meciurilor la tv aclama Steaua, Dinamo si Rapid, uitand complet ca Timisoara, Urziceniul, CFR sau Vaslui sunt tot echipe din Romania, joaca tot in campionatul romanesc si suporterii lor, din lipsa de optiuni, urmaresc meciul cu acelasi comentariu in limba romana ce ar trebui sa fie impartial. Urangutanii de pe DIGI si GSP-TV uita complet ce-nseamna deontologie profesionala, in acordul tacit al superiorilor, dand adesea frau liber propriilor pasiuni si devenind suporteri in fata microfonului.

Momentul culminant l-a reprezentat insa meciul de ieri al Unirii. Un meci de Liga Campionilor e un meci de interes indiferent de echipa al carei suporter te declari. E o dovada de nesimtire crunta, dupa ce ca nu te simti in stare, ca trust, sa oferi jumate din cat ai oferit pentru un amical de cacat al Stelei sau al lui Dinamo, cel putin la fel de lipsit de interes si audienta, sa mai si ironizezi o televiziune care, in mod evident, n-a reusit o transmisie in adevaratul sens al cuvantului, dar cu siguranta nici n-a avut incasarile aferente de la advertiseri pe durata acesteia. Deci buna, rea, a fost singura disponibila pentru cei neposesori de conexiune de internet (o gramada de oameni, in fond). Calul de dar nu se cauta de dinti.

Doar ca gunoaiele de la GSP, frustrate probabil de muntele de comentarii acide privind netransmiterea meciului, adunate peste vechea jena a pierderilor majore generate in trust de televizarea mecilor de liga 1, incasarile din publicitate fiind net inferioare celor estimate, nu s-au putut abtine sa nu ia o mana serioasa din rahatul in care sunt scufundati pana la brau si sa arunce cu el in B1 TV. Si asta fara absolut niciun motiv real, ca sa nu vorbim, mai mult decat atat, de termeni ca “etica jurnalistica” sau “colegialitate”.

Cum naiba sa nu-i bagi in pizda mamii lor de netrebnici?!

Statul roman si cel al nazistului de Constanta

Conform money.ro, numarul de turisti pe litoralul romanesc a scazut in 2008 fata de 2007 cu 20% iar in 2009 fata de 2008, conform wall-street.ro de data aceasta, cu alte 20 de procente. In conditiile de adancire a crizei, cele mai optimiste estimari vorbesc de o noua scadere de aproximativ 25% a numarului celor ce-si vor petrece concediul de vara pe plajele din Romania. In concluzie putem vorbi in trei ani de o scadere la jumatate. Extrem de drastic!

Va fi o adevarata tragedie pentru investitorii in spatii de cazare. Pe de alta parte, la bugetul local sumele provenite din impozitarea activitatilor hoteliere vor scadea mult sub cele 50 de procente prognozate, si asta pentru ca in conditii de criza economia subterana infloreste mereu. Astfel va creste numarul celor ce inchiriaza apartamente la preturi mult sub cele ale hotelurilor fara a declara niciun fel de venit impozabil. Bilantul contabilicesc al primariei Ubersturmanfuhrerului, pe partea activitatilor turistice  cel putin, sa va tranti de pamant cu viteza fulgerului. Ca un bun gospodar, unicul primar cu body-guarzi din Romania alege o masura perfect imbecila pentru a incuraja activitatile ce-i aduc una din prinicpalele surse de venit: mentinerea unei taxe declarate ilegale in repetate randuri de catre justitia romana, taxa de bariera la intrarea in Mamaia.

Leguma de la Constanta e recunoscuta dealtfel pentru aberatia taxelor sale, faima acestora ajungand pana la Bruxelles. Din ciclul “taxe pentru fraieri” mai putem aminti taxa pentru irigat spatii verzi sau taxa de liniste (?!), ultima fiind oarecum normala de la un primar al carui partid e recunoscut pentru eterna nevoie de liniste care este.

Totusi, ca exercitiu de imaginatie, merita sa ne imaginam cum ar fi daca ar exista obligativitatea, doar pentru cei din judetul Constanta, sa plateasca cate 3 lei (taxa de bariera Mamaia pentru o intrare) pentru fiecare localitate in care intra din afara judetului, si asta in toata tara. In fond, nimic nu-i opreste pe primarii din Oarba de Mures sau Agarbiciu sa-si imagineze cum le bate briza prin plete.

Frustrari de Bucuresti – studiu de caz

Nenumarati sunt cei ce acuza provincialii de frustari fata de locuitorii capitalei. Nu odata am auzit sau vazut, postate pe varii forumuri, mesaje ce acuza reactia, zic ei, lipsita de fundament, a provincialilor de a sari la gatul bucurestenilor pentru ca acestia din urma se cred buricul pamantului. Miticii nostri se apara cu replici de tipul “nu e vina noastra ca suntem cei mai buni, si voi sunteti frustrati pentru asta”, “nu-i nimeni vinovat ca aici se decide viitorul vostru, doar voi sunteti nerecunoscatori pentru imensa favoare ce v-o facem lasandu-va sa traiti acolo, in provincia voastra patetica si lipsita de sens”.

E inutil sa le explici cestor oameni faptul ca singurul factor real pe care se mai sprijina, tremurand din toate incheieturile, argumentatia lor privind valoarea capitalei Romaniei e inertia. Cand aceaasta inertie va inceta sa mai existe se va intampla un fenomen logic ce s-a produs in majoritatea tarilor europene, anume capitala va pierde definitiv rolul de unic punct de intersectie al intereselor. Nimic tragic in asta.

Ce merita insa discutat e sensul real al acestor mult-disputate frustrari. Sa vedem, de fapt, cine e frustrat si de ce. Nu ma voi opri asupra unor subiecte cu reala greutate, cum ar fi premierul de Cluj sau cupele, supercupele si supracupele obsedante ale CFR-ului, voi lua in discutie simpla organizare a unui concert Iron Maiden la Cluj si reactiile unor comentatori pe forumuri fata de acest fapt in sine.

Un prim repros ar fi pretul si pretinsa idee de “cadou”. In august 2008 pretul biletelor la Maiden in Bucuresti au fost de 75, 130, 180 si 240 RON, majoritatea fiind cele de 130. Pretul de 100 de RON e, deci, un pret de bun simt.Cat priveste partea cu asa-zisul cadou, ar fi absurd sa presupui ca, prin “cadou”, Paszkani, sau oricine altcineva, ar putea macar sa se gandesca la ceva de tipul “intrare libera la Iron Maiden”. Ar mai lipsi sa ofere plasme de 81 de inci gratis si cate-un Opel Corsa, bonus de fidelizare, la fiecare spectator, eventual si la cei aflati doar in trecere. Stupid.

“din pacate un concert mare (30-35.000 de oameni) in afara bucurestiului nu este posibil”(anonim). pai da, drag mitica, se strang adesea 20.000 de suporteri CFR in Gruia, din 300.000 de clujeni, in conditiile in care microbistii se impart in doua galerii mari si late la noi in urbe, si nu s-or strange 30-40.000 de fani ai unei legende a rock-ului universal din 6 milioane de ardeleni (calculandu-i doar pe cei ce se simt la cluj ca acasa). O logica a bucuresteanului frustrat.

“daca stam noi acasa, atunci nu mai vine nimeni” (Alex-Bucuresti). cat de mic trebuie sa fii ca sa te simti atat de mare?! greu de spus, pentru ca noi astia, proviniclaii, n-am ajuns niciodata la un nivel atat de jos incat sa ne consideram chiar atat de importanti. Fara sa mai vorbim de faptul ca lipsa “decat” a bucurestenilor ar fi o binecuvantare prea mare pentru a putea visa la ea, in nimicnicia noastra.

“Foarte frumos ca-i aduce pe Maiden, o sa-i vezi si tu prima oara. Eu i-am vazut de 2 ori.” (Arkan) Asa, si?

“Provincialii astia chiar cred ca sunt in stare sa faca Maiden??? In parcarea unui mall???? O chestie pur romaneasca, 100%” (oana). “A face” Maiden intr-adevar in Cluj e definitiv irealizabil. Doar miticii pot “face” Maiden, asa cum pot “face” Parisul intr-o zi, lucru cu care se lauda in urmatorii cinci ani cel putin de 3 ori pe saptamana. Sa nu vorbim de faptul ca biata retardata n-a fost in viata ei in la Romexpo la vreun eveniment cu a carui ocazie in parcare se produceau o gasca intreaga de trupe cu publicul (consistent adesea) aferent. Sau poate Oana stie ca totul e perfect realizabil, dar vesnicele si mereu cu atentie ascunsele frustrari de bucureseanca fata de ardeleni nu-i dau pace, situatie in care persoana ei provoaca un real sentiment de compatimire.

“Mai vedem noi cand o sa aveti vreo 10.000-15.000 de oameni.”(organizatorul x). Care-i treaba cu amenintarile ca vor fi spectatori mai putini decat numarul scontat? Cui naiba-i pasa? Exceptand, evident, bucurestenii frusrati, pe care-i manca in partile dorsale sa-si dea cu parerea. Prefer oricand 15.000 de fani adevarati celor 40.000 de impresii-n cap de manelari, cu cocaliste iesite la afisaj. In fond, la nivel de decibeli si atmosfera, un rocker adevarat bate la fundu gol patru gelati cu lanturi de-un deget la gat si tricouri cu muschi si sclipici. Nu de alta, da’ astia din urma au, in general, gura plina. Da, cu aia, si cu samanta.

“ As veni cu mult entuziasm la un concert Iron Maiden dar nu as vrea o porkarie amestec cu manele si cu audienta formata din suporteri care sa se bata intre ei.”(hm)  E oarecum haios sa-ti imaginezi un duet Salam-Dickinson, urmat imediat de “slava tie studentie/ de la 907 / sa ne fii mereu cu scut/ c-am fost primii pusi pe fapte”. Cam asta ar fi o “porkarie de amestec”, dar ai nevoie fie de o imaginatie bonava, fie de un domiciliu de ferentari ca sa poti evalua drept credibila o astfel de situatie.

“Mai am un pic si cred ca Clujul asta e vreun fel de Zurich. Daca 5% dintre suporterii Cfr stiu ce inseamna Maiden e mare lucru. Daca mergeti la concert nu va luati seminte” (anonim) Comparatia cu Zurich-ul nu-si are rostul, evident, dar, atata vreme cat termenul de comparatie nu e Istambul, ea reflecta fara voie o apreciere intrinseca a micii noastre urbe. Compari elitele cu elite, nu-i asa? E bine ca asta o pricepe pana si bucuresteanul nostru, un individ obisnuit cu samantarii la concerte de muzica rock, situatie caracteristica doar nivelului de cultura din sudul tarii (pe moldovenii nu-i bagam aici, ca ei, saracii, n-au nicio vina). Cat despre cei 5%, discutia nu-si are rostul. La concert nu vin doar suporteri, ci scopul lui, in extremis, e, pe langa fidelizare, si o eventuala recrutare de noi forte in galeria extinsa a echipei, oameni de calitatea celor pasionati de genul acesta de muzica. Daca doar 5% dintre suporterii CFR stiu ce insemna Maiden, atunci Pitagora ar trebui sa faca sluj in fata amicului nostru comentator de Bucuresti, pentru rescrierea bazelor matematicii si inventarea procentelor negative. Numai asa s-ar putea defini, prin relationare directa, numarul fanilor echipelor Steaua sau Dinamo ce stiu ce-nseamna Maiden.

Cam asta ar fi. Un subiect relativ neinsemnat, adunand cumulat, in trei articole pe Hotnews, doar ceva mai mult de 60 de comentarii, a reusit sa enerveze pana la spume verbale opt oameni. E mult, e putin, nu stiu. Ce stiu insa e ca mitul conform caruia provincialii au frustari e DEFINITELY BUSTED!

Trocul cu cetatenii si plictisitoarea problema nationalista

Din nou se discuta probleme nationaliste. Din nou motivul e pueril si lipsit de substanta. Premierul Ungariei vrea sa acorde cetatenie tuturor maghiarilor din afara granitelor tarii. Un nebun arunca o piatra in balta si zece cu minti n-o pot scoate.

Ca Orban da dovata de sentimente total deplasate fata de visul unificarii europene si diluarii complete a granitelor statale, e  fara discutie. Ba mai mult, intentia lui denota si o oarecare doza de prostie. Acum zece sau douazeci de ani, a primi cetatenia maghiara era pentru multi unguri din afara granitelor tarii mama un potential scop in sine, aducand dupa el o serie de avantaje incontestabile. Acum insa lucrurile sau schimbat in esenta lor. Anume, ce castiga vecinul meu, Csobi, daca are cetatenie maghiara? Cu siguranta nu va accesa niciodata facilitatile unei economii lovite drastic de criza, dreptul de vot ii foloseste exact la fel de mult ca frectia piciorului de lemn, libertatea de circulatie nu mai constituie de mult o problema, iar iluzia ca statul maghiar i-ar lua apararea in eventualitatea in care ar suferi un tratament brutal pe teritoriul strain, recte Romania, e extrem de desarta, trecand peste apartenenta comuna a celor doua state la o structura de tipul Comunitatii Europene, in extremis armata maghiara reusind sa-i amuze chiar si pe coloratii membri ai Garzii Elvetiene.

In concluzie pare mult zgomot pentru nimic. Desi intentia lui Orban are cel putin o finalitate practica, atingand sentimentul nationalist al maghiarului de pretutindeni si fidelizandu-i optiunea electorala, asta ne priveste prea putin pe noi, ceilalti. In oarecum acelasi registru e si acordarea cetateniei romane la nivel industrial pentru cei de peste Prut. Acuma, unii vor sustine ca demersul basescian e mai apropiat de firea lucrurilor si normalitate. Argumentul “pro” e de natura istorica, Moldova de peste Prut facand parte integranta in trecut din Romania, iar cel “contra” e geografic, moldovenii din Chisinau beneficiind de o mult mai buna libertate de miscare in urma dobandirii cetateniei romane. Deci, cu plusuri si minusuri, e cam acelasi lucru.

Cu toate astea romanul se simte obligat sa ia atitudine fata de nastrusnica idee a primului ministru maghiar. Culmea e ca n-o face decat prea putin locuitorul Transilvaniei, in cunostinta de cauza si chiar usor plictisit de pseudo-problema nationalista, cei ce guita ca suntem atacati (din nou!) si ca nu vor Ungaria mare, sunt tocmai cei de dincolo de Carpati. Desi declama cu ardoare statul national si unitatea intru slavirea strabunilor daci, problema lor e mult mai pamanteasca. Ce s-ar face daca, printr-un renghi al istoriei, s-ar pomeni Moldova si Regatul de capul lor, fara eterna vaca de muls?!  Gandirea lor inceata si fara perspective intrevede o astfel de posibilitate, un viitor sumbru in care chiar ar trebui sa munceasca. Greu de acceptat.

In final, solutia de lehamite glumeata ar fi sa ne maghiarizam numele si sa cerem cetatenia lui Orban, doar pentru a scapa de mizerabila si deja insuportabila sleahta politica ce ne mana. Doar ca am scapa de dracu’ si-am da de tat-so.

material de proasta calitate

Pe zi ce trece e tot mai usor sa observi calitatea proasta a materiei prime din care e facut cetateanul roman. Ba chiar incepe sa sara-n ochi. Discrepante mareu banuite intre ceea ce gandeste si ceea ce afirma, acum se revarsa ca mizeria dintr-un canal infundat.

Bugetarul roman e preocupat de viitor, e extrem de indignat de scaderile salariale anuntate de guvernanti, decide sa ia atitudine si sa se revolte. Dar o face romaneste. Ajunsi la mitingul din Bucuresti, cea mai mare parte a participantilor din tara erau mult prea obositi pentru a mai fi virulenti. Scandarile cu jumate de gura, cascaturi si mici glumite cu vecinii de pancarda, o atmosfera usor campeneasca cu dansuri si rasete, toate au demonstrat in esenta un fapt simplu: oamenii erau convinsi de inutilitatea demersului lor. Niciodata romanul nu e convins ca munca si atitudinea pozitiv/constructiva sunt utile.

Romanul mereu va scuipa cojile de seminte pe jos, va incerca sa fenteze coloana la semafor  si va ridica tonul pentru a suplini lipsa argumentelor. Si asta pentru ca comportamentul nostru se ghideaza dupa o axioma simpla si de efect, specifica popoarelor educate precar: “asa fac TOTI, ce rost are sa fiu eu SINGURUL care respecta bunul simt (logica, regulile, you name it)?!”. Atata vreme cat vom judeca asa, meritam toate mizeriile ce ni se-ntampla, oprobiul statelor civilizate, politicienii murdari si viata cotidiana de rahat. Cum de exista deja n’spe pagini pe facebook anti-guvernamentale, pro mitinguri si revolta, si nu exista “pagina romanilor care cer bon fiscal la orice serviciu” sau “pagina soferilor care respecta viteza legala in localitate”? Simplu: si de-ar avea fani, n-ar constitui un subiect de real interes “da, stiiiim, trebe sa merem cu 50 in localitate, ok”. Si-atat. Pentru ca in urmatoarele 10 minute, la volan, revenim la reflexul de baza: “asa fac TOTI, ce rost are sa fiu eu SINGURUL…”.

Francezii, ipocrizia si mandria nationala

Via www.arguewitheveryone.com.

Secretary of State, Dean Rusk, was in France in the early 60’s when DeGaule decided to pull out of NATO. DeGaule said he wanted all US military out of France as soon as possible.

Rusk responded “does that include those who are buried here?”

DeGaule did not respond.

There was a conference in France where a number of international engineers were taking part, including French and American. During a break, one of the French engineers came back into the room saying, ‘Have you heard the latest dumb stunt Bush has done? He has sent an aircraft carrier to Indonesia to help the tsunami victims. What does he intended to do, bomb them?’

A Boeing engineer stood up and replied quietly: ‘Our carriers have three hospitals on board that can treat several hundred people; they are nuclear p owered and can supply emergency electrical power to shore facilities; they have three cafeterias with the
capacity to feed 3,000 people three meals a day, they can produce several thousand gallons of fresh water from sea water each day, and they carry half a dozen helicopters for use in transporting victims and injured to and from their flight deck. We have eleven such ships; how many does France have?’

You could have heard a pin drop.

A U.S. Navy Admiral was attending a naval conference that included Admirals from the U.S. . , English, Canadian, Australian
and French Navies. At a cocktail reception, he found himself standing with a large group of Officers that included personnel from most of those countries. Everyone was chatting away in English as they sipped their drinks but a French admiral suddenly complained that, whereas Europeans learn many languages, Americans learn only English. He then asked, ‘Why is it that we
always have to speak English in these conferences rather than speaking French?’

Without hesitating, the American Admiral replied, ‘Maybe it’s because the Brit’s, Canadians, Aussie’s and Americans arranged it so you wouldn’t have to speak German.’

You could have heard a pin drop.

AND THIS STORY FITS RIGHT IN WITH THE ABOVE….

Robert Whiting , an elderly gentleman of 83, arrived in Paris by plane. At French Customs, he took a few minutes to locate his
passport in his carry on.

“You have been to France before, monsieur?” the customs officer asked sarcastically.

Mr. Whiting admitted that he had been to France previously.

“Then you should know enough to have your passport ready.”

The American said “The last time I was here, I didn’t have to show it.”

“Impossible. Americans always have to show your passports on arrival in France!”

The American senior gave the Frenchman a long hard look. Then he quietly explained, ”Well, when I came ashore at Omaha Beach on D-Day in 1944 to help liberate this country, I couldn’t find a single Frenchmen to show a passport to.”

Natie de imbecili cu ifose

Am citit aici http://www.times.ro/national/avatar-retras-din-cinematografe un material destul de dragut si bine inchegat, publicat, in mod evident, in sectiunea “Aproape adevarat” de arhicunoscutul jurnalist, acest gurul al presei roamanesti, daca pot spune asa, Radu. E un test. Aparent documentat si solid, din punct de vedere jurnalistic, materialul e o glumita cu bataie mai lunga. Comentariile explica de ce.

90% din autorii acestora nu sesizeaza faptul ca totul e o gluma. Deja e o problema. “Cam tampitii cititorii” am spune, nu?

Nu se pune la indoiala nimic, pentru ca OTV-ul ne-a invatat ca totul e posibil. Ratiunea a disparut complet.

Apoi, aproape toti comentatorii arunca cu invective in oricine, de la personajele presupus-intervievate pana la parinti, CNA si Basescu (n-ar fi de mirare). Abordarea decenta si argumentativa par a fi concepte rupte din limbajul altor vremuri.

Unii dau solutii, altii vad probleme legate de precedente in domeniu, legislatie si reforma din temelii a sistemului educational. Unii vad mana manelistilor, altii a comunistilor, unii injura religia, altii pe Sergiu Nicolaescu. Un talmes balmes de tipete si ragete. In mijlocul lor, domnu’ Popescu aplauda institutiile statului ca au oprit indepartarea copiilor de pe Calea  Adevarului si a Luminii. Chiar langa el Razvan isi baga cu nonsalanta penisul in divinitate. Num-asa, ca vrea muschiu’ lui. La Cristi ii pare rau de Sergiu Nicolaescu iar Criss urla sa se interzica stirile ProTV. Apoteotic, cel ce se auto-intituleaza Alpha, striga COMUNISTII!!!! si se pornesc cu totii la lupta.

Don Quijote ii priveste cu compasiune. Chiar si pentru el e prea mult.