Din nou se discuta probleme nationaliste. Din nou motivul e pueril si lipsit de substanta. Premierul Ungariei vrea sa acorde cetatenie tuturor maghiarilor din afara granitelor tarii. Un nebun arunca o piatra in balta si zece cu minti n-o pot scoate.
Ca Orban da dovata de sentimente total deplasate fata de visul unificarii europene si diluarii complete a granitelor statale, e fara discutie. Ba mai mult, intentia lui denota si o oarecare doza de prostie. Acum zece sau douazeci de ani, a primi cetatenia maghiara era pentru multi unguri din afara granitelor tarii mama un potential scop in sine, aducand dupa el o serie de avantaje incontestabile. Acum insa lucrurile sau schimbat in esenta lor. Anume, ce castiga vecinul meu, Csobi, daca are cetatenie maghiara? Cu siguranta nu va accesa niciodata facilitatile unei economii lovite drastic de criza, dreptul de vot ii foloseste exact la fel de mult ca frectia piciorului de lemn, libertatea de circulatie nu mai constituie de mult o problema, iar iluzia ca statul maghiar i-ar lua apararea in eventualitatea in care ar suferi un tratament brutal pe teritoriul strain, recte Romania, e extrem de desarta, trecand peste apartenenta comuna a celor doua state la o structura de tipul Comunitatii Europene, in extremis armata maghiara reusind sa-i amuze chiar si pe coloratii membri ai Garzii Elvetiene.
In concluzie pare mult zgomot pentru nimic. Desi intentia lui Orban are cel putin o finalitate practica, atingand sentimentul nationalist al maghiarului de pretutindeni si fidelizandu-i optiunea electorala, asta ne priveste prea putin pe noi, ceilalti. In oarecum acelasi registru e si acordarea cetateniei romane la nivel industrial pentru cei de peste Prut. Acuma, unii vor sustine ca demersul basescian e mai apropiat de firea lucrurilor si normalitate. Argumentul “pro” e de natura istorica, Moldova de peste Prut facand parte integranta in trecut din Romania, iar cel “contra” e geografic, moldovenii din Chisinau beneficiind de o mult mai buna libertate de miscare in urma dobandirii cetateniei romane. Deci, cu plusuri si minusuri, e cam acelasi lucru.
Cu toate astea romanul se simte obligat sa ia atitudine fata de nastrusnica idee a primului ministru maghiar. Culmea e ca n-o face decat prea putin locuitorul Transilvaniei, in cunostinta de cauza si chiar usor plictisit de pseudo-problema nationalista, cei ce guita ca suntem atacati (din nou!) si ca nu vor Ungaria mare, sunt tocmai cei de dincolo de Carpati. Desi declama cu ardoare statul national si unitatea intru slavirea strabunilor daci, problema lor e mult mai pamanteasca. Ce s-ar face daca, printr-un renghi al istoriei, s-ar pomeni Moldova si Regatul de capul lor, fara eterna vaca de muls?! Gandirea lor inceata si fara perspective intrevede o astfel de posibilitate, un viitor sumbru in care chiar ar trebui sa munceasca. Greu de acceptat.
In final, solutia de lehamite glumeata ar fi sa ne maghiarizam numele si sa cerem cetatenia lui Orban, doar pentru a scapa de mizerabila si deja insuportabila sleahta politica ce ne mana. Doar ca am scapa de dracu’ si-am da de tat-so.
Blue card, drept de munca neingradit/nelimitat in UK. Englezii se pare ca ii considera pe romani si bulgari cetateni UE de rangul doi (vai, oare de ce?), oferindu-le acces limitat (si complicat la maxim) la piata muncii. Cetatenii tuturor celorlalte state UE au drept de munca imediat si nelimitat. Daca se da cetatenie, eu pentru asta ma bag.
In rest ma pish, la fel si ca tine, pe falsele probleme induse de nationalistii din ambele tabere. Si din toate celelalte tabere similare de prin lume, ca tot veni vorba. In rest sint perfect de acord cu ce spui mai sus, cat si cu modul lucid in care vezi lucrurile.